Drum vs. mtb, este același sport?

Drum vs. mtb, este același sport?>

Când fiul și soția mea au auzit ce subiect vreau să pun pe hârtia virtuală, au vrut și ei să își spună părerea, așa că nu am ezitat și, ca un adevărat gentleman i-am dat cuvântul doamnei:):

Nu mă pot exprima decât ca o participantă la cursă. Eu nu sunt un ciclist iscusit, de un an de zile sunt doar pe rolul de purtător de scutece, șervețele, truse de prim ajutor ...

Spini, căpușe, genunchi roși, vreau să le rezolv pe toate imediat și nu când ajungem acasă seara. Așa că, eu văd o diferență între aceste două sporturi din punctul de vedere al unei persoane care este fericită să știe că, bicicleta nu are ideile (și sistemul nervos) pe care le-au avut mai demult caii și că, prin urmare, reușim să cădem de acord împreună (eu și bicicleta) cu privire la direcția și viteza de mișcare, dacă nu intervine o forță mai mare sau o întâmplare stupidă. Din punctul de vedere al unei persoane care nu merge pe bicicletă să colecteze ceramică sau ceva de acest gen, pentru a-și îmbunătăți profilul personal, ci pentru a se bucura ... Îmi face bucurie ciclismul pe astfalt, fiindcă pot privi natura din jur, copaci, pâraie, berze - albe, negre, nu contează. Dar sincer, pe drum de șes, ici-colo câte o mașină, câmpuri, praf, febra fânului, cred că este prea monoton, e nevoie totuși de un pic de dealuri. Când vreau să mă obosesc bine, știu să o fac și acolo și acolo, dar prefer dealurile. Dar îmi este clar că, dacă vreau să controlez bicicleta cu adevărat, să dobândesc o oarecare tehnică, atunci trebuie să antrenez frumos prin pădure și să nu caut drumuri netede. Dar aici pur și simplu nu mai pot răsuci gâtul în toate direcțiile să admir fauna și flora, mă țin ca o căpușă de ghidon și mă întreb dacă este normal să mă doară atât de mult mâinile de la bicicletă.

Oricum, diferența se vede cel mai bine la sfârșitul zilei în baie. Când ajunge acasă, un element total murdar, se bagă cumva în mașina de spălat rufe și se spală cu acel gel de spălare ultra-sensibil pentru copii. Grozav, ce să mai zic. Dar când vine acasă din pădure un porc murdar din cap până-n picioare (să nu o ia nimeni personal, dar așa am arătat eu ultima dată, nu ca o mamă a doi copii, ci chiar ca un porc care s-a spălat într-o baltă de noroi), atunci trebuie înmuiat frumos, curățat, spălat bine cu săpun și deabia după toate aste urmează mașina de spălat.

 

Dar înapoi la punctul meu de vedere în ce privește conducerea bicicletei. Cu tot respectul pentru fizică și gravitație, nu am nicio dorință să mă rostogolesc pe jos, să stau în camera de urgență, să am nasul spart și să sper că, încă o lună de zile se vor purta măști de față ca să nu se vadă. Și așa că, îmi trag cu umilință și cu bunăvoință bicicleta mea cu full suspension pe asfalt. Pe asfalt, practic nu are ce să mă arunce pe pământ atunci când mă țin pe dreapta, astfel încât să nu fiu stârnită de vitezomanii, care vin pe drum din sens opus, când reușesc să ocolesc șerpii de-a lungul marginii drumului și când vreau să evit căprioarele, care sunt din ce în ce mai puține.

Terenul, desigur, este minunat atunci când este cineva în fața mea care știe unde este nordul, sau chiar sudul și blocul nostru de apartamente ... dar dacă aș ști și eu să mă orientez ca să nu mă pierd ar fi cu adevărat mai distractiv, măcar că... Pe beton din cel mai îngust loc voi întâlni un tip care are un ego mare și ghidonul lat... sub frunze sunt cu siguranță pietre mari, chiar dacă ar părea o furtună de deșert în zonă, iar când mă voi concentra pe bălți, cu siguranță mă va dezmetici o ramură a unui copac, despre care am învățat că coroana sa începe probabil la 15 m deasupra pământului :).

Cam asta ar fi părerea soției mele, și din moment ce fiul mai mic de 2,5 ani, Filip, are prioritate în fața lui Max, în vârstă de 11 ani și a celui mai mare, adică eu, voi păstra ordinea, adică Filip, eu și Maxo :-)

Filip zice că, el trece peste orice cu bicicleta lui fără pedale, este pur și simplu un tank mic și nu mai intenționează să se ocupe de subiect :-).

Punctul meu de vedere este că, sunt extrem de fericit că, am fost fascinat de aceste două sporturi diferite, care sunt unite doar prin faptul că, instrumentul pentru fabricarea endorfinelor este un instrument cu două roți.

MTB ca un sport care este mai apropiat inimii mele este o sursă de distracție, relaxare, bucuria de a rămâne chiar în inima naturii, de a mă gândi la cum să depășesc diferite obstacole, zâmbetele spontane când mergi în jos și antrenamentele de intervale alternând constant intensitatea în sus și în jos.

Uneori am un traseu desenat în cap deja înainte, alteori doar o idee și alteori nimic. Și de multe ori dintr-un traseu pre-desenat iasă ceva complet diferit, din freeriding din nou ceea ce am experimentat în urmă cu o zi. Există mai multe opțiuni pentru MTB decât pe asfalt, având în vedere că, sunt limitat numai de condiția mea fizică, de bike-ul alias tancul meu și instinctul de supraviețuire în cursele de coborâre. În ciclismul MTB îți poți dezvolta frumos tehnica, mai ales în timpul urcușurilor pline de pietre și rădăcini. Uneori, acestea provoacă și o pseudo-cădere pe drum.

Din punctul meu de vedere, drumul este plictisitor, mai ales cel de câmpie, așa că sunt în continuare în căutare de pădure și dealuri chiar și atunci când merg pe asfalt și am norocul să locuiesc în apropierea unui parc forestier, unde te poți „pierde” cu ușurință timp de 3 ore fără să fii nevoit să parcurgi același drum de mai multe ori. Parcul înseamnă adesea asfalt zvânturat, la care am adaptat și alegerea bike-ului, care este de drum, dar cu pneuri de 32 mm și frâne cu disc. Hăituiesc mai puțin asfaltul, pentru că atunci când trag dealurile la putere maximă, atunci mă bucur de călcarea lină și de kilometraj mai rapid. Așadar, pe bicicleta rutieră trec o distanță mai mare în același timp, și în loc să mă gândesc la traseu, mă gândesc la viață și ce subiect să aleg pentru următorul blog, sau dacă nu cumva am nevoie de un tricou nou.:-)

Faptul că este vorba de două tipuri diferite de sport este dovedit și de diversele echipamente care sunt necesare, altă încălțăminte, alte zdrențe, în MTB am nevoie și de un rucsac, spre deosebire de ciclismul de drum. Viteză diferită, geometrie diferită, diferă mușchi care sunt activați și mai ales diferă suprafața, pe care rulează cele două roți.

Recomand cu siguranță cicliștilor rutieri să guste terenul și, invers, noroioșilor asfaltul. Sentimente diferite, viteze diferite, experiențe diferite.

Și în sfârșit, o scurtă privire asupra lucrului a fiului meu mai mare, Max.

Ca copil, îmi place să fac nebunii pe bike. Salturi, coborâșuri abrupte, pâraie, noroi, asta este ceva pentru mine. Uneori doare ca piciorul zdruncinat la ultimul antrenament, dar trece, spre deosebire de nevoia mea de a sări. Nu mă deranjează asfaltul ocazional pe bicicleta de drum, dar prefer pădurea care este locul meu de joacă!

Deci, după cum vedeți, la noi predomină dealurile și terenul, cumva ne-am regăsit acolo. Soția, așadar, pentru siguranță alege asfaltul în pădure, dar totuși preferă natura și, dacă este posibil, libertatea de mișcare decât un baraj aglomerat sau o câmpie plictisitoare.