.png)
În prima parte a acestui blog, am scris despre cum era să-mi distrug bicicleta și să demolez două autovehicule mai vechi imediat după achiziționarea acesteia. Aș putea scrie acum ceva și despre succesele mele în ciclism. Dar nu o voi face.
Berbecul
Fiecare dintre bicicletele mele primește un nume mai devreme sau mai târziu. La unele, este clar la prima vedere ce nume va primi, iar altele trebuie să se maturizeze pentru aceasta, ca să spunem așa. Această tradiție a început cu o bicicletă veche căreia i-am dat numele Karol. Karol a devenit un nume atât de popular încât am început să numim toate celelalte biciclete de acest tip pur și simplu Karol. Favoritul cu culoarea originală albastră a fost numit imediat Prună (Dl. Prună). Kellys Thorx nu prea sună romantic Tchor. Ulterior l-am înlocuit cu o marcă agilă, dar încăpățânată, On-One Maccatuskil, numită Pisică. În cele din urmă, am cumpărat un Cube Axial și tocmai am avut o criză creativă ca scenarista unui serial de televiziune după a 150-a parte.
Am încercat să aleg un nume pentru ea dintre opțiuni precum Norișor, Unicorn, Bubble, Emanuel. Dar parcă niciunul dintre aceste nume nu părea să i se potrivească. Nu era ceea ce aș fi vrut. După incidentul meu cu poarta de garaj spartă, am râs pentru prima dată de faptul că mi-am cumpărat un berbec de carbon. Puțin mai târziu, fiind îngândurată, am deformat puțin și bariera de la parcare, care tocmai se închidea. Dar bicicleta încă tot nu avea nume.
În cele din urmă, după ce „m-am cam reținut” noaptea în centrul orașului, întorcându-mă acasă pe baraj (în urechile mele a cântat energicul Irie Maffia - Hands in the air), am călcat în pedale până la o viteză plăcută de 25 km/h. Nu am observat o căprioară ieșită din fasciculul de lumină paralel cu mine până când aceasta nu a încercat să sară pe cealaltă parte chiar în fața roții mele. Berbecul a lovit-o nemilos direct în prosciutto. Sunetul a fost atât de puternic și atât de profund încât nici doctorul Ur * la chitara de bas nu l-a putut depăși. A urmat o succesiune foarte rapidă de evenimente, a cărei reconstrucție nu ar fi cu siguranță obiectivă. Cu siguranță nu voi exagera dacă spun că am reușit ca printr-un miracol să opresc în poziția pe roți această întâlnire. Am continuat încă vreo 30 de metri până am realizat pe deplin ce se întâmplase.
M-am oprit și am căutat cu lanterna prin zonă dacă nu cumva săracul animal zace undeva rănit. La marginea pădurii, doi ochi s-au uitat la mine și apoi au dispărut cu un salt în vegetație. Căprioara era în mod evident în regulă, dar privirea mea și gura mea spuneau lucruri pe care o tânără nu ar trebui să le știe deloc și cu siguranță nu ar lăuda-o părinții acasă pentru un astfel de dicționar.
* Contrabasistul din grupul muzical maghiar Irie Maffia
Acea cremă ciudată pentru „lucrurile de acolo jos”
Să zici pentru prima dată în fața prietenilor „chamois” este la fel de jenant ca și cum ai merge la o brutărie franceză după „croisante”. Kamois? Kamoa? Shamoj? Shemi? Cremă Shemua? Pe scurt, vaselina, care este lubrifiată pe fese și chiar pe bazonul pantaloniilor scurți de ciclism. Un lucru este să știi cum să pronunți această expresie corect și alt lucru să știi de ce și pentru ce să o folosești. Când am făcut un mic sondaj printre prietenii mei, marea majoritate a cicliștilor MTB își imaginează prin această expresie ceva care îi va ajuta pe bicicliștii rutieri să scape de părul nedorit. În mod surprinzător, o mare parte din prietenii care dețin o bicicletă care cântărește sub 8 kg, nu folosește acest miracol cosmetic. În cel mai bun caz, l-au primit cadou odată la o achiziție mai mare de echipament prin internet. De atunci, a rămas doar un element care prinde praf în dulapul de baie.
Dragi prieteni, să rețineți o dată pentru totdeauna - chamois creme sau „cremă shamoi” este un dar divin pe care și eu, împreună cu „my ladies parts” și fundul meu le apreciem foarte mult. Cine spune că aceasta este inutilă, să radă morcovi în salată cu fundul său. Desigur, nu o folosesc nici eu la distanțe scurte, de exemplu când merg doar la muncă, dar cu un anumit volum de kilometri veți observa diferența.
Analfabet în TDF
Nu știu exact cum funcționează acest mecanism de transfer de informații, dar am sentimentul că toți cei care încep cu ciclismul, cunosc brusc numele primilor 20 cei mai de succes cicliști din lume și strategiile echipelor și toate regulile cursei sunt complet clare pentru el. Această osmoză culturală m-a ocolit pe mine. Desigur, știu cine este Peter Sagan și din copilărie îmi amintesc de Louis, Neil și Lance Armstrong, așa cum nu voi uita niciodată numele lui Hui, Dui și Lui din desenle animate cu Donald. Cu toate acestea, când mama a început să-mi spună cele mai noi știri captivante din Turul Franței, m-am simțit ca Alice în departamentul de non-ficțiune.
Mi-a plăcut mereu sportul, dar nu l-am urmărit niciodată la televizor până într-o lună de mai din 2002. Eventual uneori am mai văzut Formula 1 duminică după-amiază, dar numai pentru că a fost o ocazie rară de a petrece timp cu tatăl meu. Mizam pe formula neagră sau galbenă (mai ales niciodată pe cea roșie, pentru că ar fi prea easy) până când tatăl meu a început să scoată sunetele unui trabant la pornire.
Mama mea crede că, de când conduc peste 6.000 de km pe an, sunt automat un expert în tot ceea ce ține de biciclete și poate asta este „Formula 1” a ei. Așa că m-am uitat pe Netflix la filmul documentar The Least Expected Day: Inside the Movistar Team 2019 și m-am instruit mai mult în terminologie. Știu în sfârșit ce este un clasic de primăvară, că domestique nu este un don juan local și evadarea nu are legătură cu problema golirii în timpul cursei.
Psihologia de ciclism pe care am promis-o
În primul meu articol pentru Holokolo am menționat, destul de nefericit că voi împărtăși impresiile mele din cursa în grup. Nu că nu am nimic de spus pe această temă, asta în niciun caz, pur și simplu nu îndrăznesc după tot ce v-am spus despre mine și stângăcia mea. În plus, avem câțiva psihologi studiați în familie și, cu educația mea, am obținut cel mult o teză de licență nescrisă pe tema comunicării nonviolente.
Problema este că nu contează cât de profesionist este îmbrăcat ciclistul, câți kilometri are în picioare și câți KOM / QOM a adunat pe Strava - când vine vorba de pedalarea în pluton, se arată natura sa reală. Un lucru este să semnalezi inegalitățile, încetinirea sau evitarea unui obstacol. Aceasta este ceva cu care trebuie să te obișnuiești și să le stăpânești. Îmi amintesc că atunci când am fost prima dată la o cursă cu fetele de la KWCC (indiciu - tot ce se termină cu CC este un club de ciclism), m-am simțit puțin jenant și mi-a fost rușine. Nu eram sigură dacă semnalizez bine și dacă nu cumva exagerez. Astăzi nu mai am probleme să semnalizez schimbarea direcției, dimensiunea gropii sau felurile de înghețată oferite într-un stand de lângă drum, fără a schimba cadența.
Un alt lucru este modul în care o persoană tratează aceste semnale în practică și cum se comportă atunci când știe că un prieten respiră la 2 cm în spatele lui. Dacă unul dintre prietenii mei ajunge să se cunoască în rândurile următoare, aș vrea să vorbesc cu el pe tema Comunicării nonviolente între patru ochi :) Recunosc că în cel puțin în două cazuri mă văd și eu.
Pruncul - Este un ciclist care practic, nu trage fidel plutonul, dar acest lucru nu i se poate reproșa. Mușchii picioarelor și experiența lupului de stepă sunt martorii a mii de kilometri singuratici trase fie în sudoarea verii, fie în gerurile din timpul iernii. Dar ajunge să se urce pe bicicletă cu prietenii săi, și ființa lui jucăușă primește aripi. Ar fi minunat dacă, în loc să zboare din bordură în bordură și în loc să experimenteze pietrișul de pe marginea drumului pentru a omorâ plictiseala ar trage mai bine grupul împotriva vântului. Dar el se distrează foarte bine și faptul că cineva nu este în fața lui îi dă un sentiment de libertate. Nici nu-și dă seama cum dispare treptat trenul cu însoțitori deprimați din spatele lui.
Tanchistul - de obicei o persoană care într-o săptămână ar trebui să primească o bicicletă nouă. Trage grupul fără probleme și nu are nicio problemă nici cu semnalizarea. Problema este că, până când nimerește cu roata o gaură proaspăt săpată pentru o conductă de petrol, merge înainte în același ritm și trage după el întregul grup în același ritm ca niște cutii în spatele mașinii nou-căsătoriților.
Transpiratul - Toată lumea transpiră. Nu este nimic rău în asta. Chiar dimpotrivă. Ar trebui să fim mândri de cristalele de sare apărute pe sprâncene după primii 200 km de mers continuu, la fel cum am fost mândri de cristalele minuscule de rocă albastră de pe pervazul laboratorului de chimie de la școala elementară. Problema apare doar atunci când Transpiratul decide să nu-și distrugă hainele funcționale, spălându-le frecvent. Timpul este un termen relativ și pentru unii acesta poate prezenta, de exemplu, o jumătate de sezon, până când consideră că este potrivit să folosească detergentul pentru rufe. A pedala în spatele unei astfel de persoane este o chestiune de alegere între economisirea puterii și a celulelor olfactive. Cu toate acestea, adevărul este că, acest lucru se întâlnește mai des la ciclismul MTB decât la cel rutier.
Perete - după cineva care măsoară peste 2 metri în înălțime și nici în lățime nu este prea îngust, ești nevoit să te bazezi pe semnalizarea sa responsabilă. Avantajul este că, creează o bulă de aer respectabilă. Uneori, totuși, se recomandă să păstrezi o distanță mai mare de la Perete.
Lentilă - Opusul Peretelui. Un mare avantaj este o imagine de ansamblu excelentă asupra situației de pe drum. Uneori se poate întâmpla ca atunci când privești un peisaj frumos, să uiți total de Lentila din fața ta și în astfel de momente poate apărea un contact nedorit, care poate fi și un accident mai grav.
Convertor de cadență - În spatele Convertorului, trebuie să fii întotdeauna gata să calci sau să frânezi pe pedale. Nu poți nici să completezi liniștit lichidele, deoarece Convertorul se gândește chiar atunci să calce în pedale - fără avertisment sau un motiv evident, desigur.
Rapper - La începutul cursei, Rapperul le semnalează pasionat un canal pe drum, chiar și bicicliștilor, care merg pe partea opusă a drumului. La sfârșitul zilei, este deja sătul de toate și, cu senzația de treabă bine făcută, nu atrage atenția asupra niciunei gropi care este mai puțin adâncă decât un șanț.
Eroul începător - Așa-numitul erou în antrenament economisește puterea în eclipsă cât mai mult timp posibil. Îndrăznește să se poziționeze în frunte, doar spre finalul cursei. Alteori, iasă de nicăieri în timpul coborârii și crește imediat „eroic” ritmul grupului.
Și încă două cazuri bonus:
Parazit - uneori este un ciclist MTB rătăcit pe dig sau doar un oportunist obișnuit care nu vede nimic în neregulă când își face antrenamentul puțin mai ușor pedalând în spatele unui „cal de curse”. Nu este nimic în neregulă cu stabilirea contactului, atâta timp cât acesta se lasă observat și întreabă politicos dacă pe alții nu îi deranjează prezența lui. Cu toate acestea, un Parazit se lipește de grup cât mai discret posibil și nu are în obicei să salute. Grupul este doar un taxi pentru el, pentru care nu intenționează să plătească, așa că coboară din el în timpul mersului.
MAMIL galant - un MAMIL galant (din englezul Middle Aged Man In Lycra - care este un termen apropiat pentru un bărbat cu o criză de vârstă mijlocie care merge cu bicicleta într-un tricou strâmt) se plimbă de-a lungul barajului într-un ritm de croazieră. Ritmul îi convine până când îl depășește o femeie pe bicicletă. Fiind un bărbat galant, știe că femeile nu sunt mai rapide decât bărbații, așa că trebuie să o depășească, chiar dacă acest lucru îl costă ultimele puteri. După depășirea femeii, egalitatea de gen este stabilită și poate reveni la ritmul inițial de croazieră. Desigur, numai până când femeia pe bicicletă, care nu înțelege absolut gravitatea situației, îl depășește din nou. Galantul MAMIL va încerca de obicei o dată sau de două ori să salveze echilibrul în natură, dar în cele din urmă fie va renunța, fie va parca într-un bufet, care de altfel era ținta lui inițială.
Pentru fiecare dintre aceste tipuri (cu excepția Parazitului), este totuși mai bine să pedalezi în grup decât să mergi singur împotriva vântului și ai întotdeauna posibilitatea să te dezlipești de grup sau să tragi tu grupul înainte. Desigur, numai dacă vorbim despre o plimbare hobby cu o grămadă de prieteni. Probabil că acest lucru nu ți l-ai permite în timpul antrenamentului :) Și cel mai bine este să-ți găsești un grup stabil, în care vă armonizați treptat, astfel încât chiar și bandele de motocicliști vor arăta în comparație cu voi ca niște adolescenți într-o excursie de școală.
Vă salut și cu „ghidonul înainte!”
