Ciclonotoriu

Inima îmi sare din piept, pulsul pe ciclocomputer clipește roșu și declanșează o alarmă, plămânii îmi fluieră, picioarele îmi ard, transpirația îmi curge pe frunte, abia văd pe ceasul, care îmi arată fără compromisuri că, dacă mă țin așa timp de încă trei minute, voi depăși ultimul meu record personal. Am reușit, am rezistat! Urmează euforia care vine din efort și performanță. Exact efectul care merită tot efortul și pe care creierul îl cere precum cere organismul hrană. Nu contează dacă este asfalt sau lut, important este că e muncă grea :-) Și un sentiment bun din „munca” făcută.

Cineva se poate juca cu trenulețul toată ziua, poate privi cerul toată noaptea, poate juca pe computer ziua sau noaptea sau chiar să facă sport. Alții se dedică hobby-ului într-un mod echilibrat - dacă la locul de muncă stă toată ziua, trebuie să facă mișcare seara, sau dacă toată ziua muncește fizic din greu, preferă să rezolve cuvinte încrucișate seara. Este posibilă încă și varianta ca, un lucrător IT să joacă seara când vine de la muncă jocuri la computer iar instalatorul să meargă la sală. Suntem cu toții diferiți, dar eu personal sunt un tip echilibrat, așa că, îmi compensez statul la birou toată ziua cu activitatea fizică seara în aer liber.

Nevoia mea de mișcare nu cunoaște obstacole precum întunericul, iarna, vântul sau toate la un loc :-) La fel cum cineva are nevoie de o bere pentru a se relaxa seara, eu am nevoie de mișcare. Nu pot adormi fără să fac mișcare, mă simt cumva inconfortabil, dacă se întâmplă o dată sau de două ori pe săptămână să nu îmi aerisesc capul și să transpir bine pe bicicletă. Am ajuns la o astfel de stare încât uneori, mai ales iarna, când este noroi peste tot și nu mai am chef să merg pe același traseu a 4-a zi consecutiv, dar știu că aș suferi seara dacă nu aș merge pe bicicletă, prefer mai bine să mă așez pe bicicletă și să merg. Deși în afara sezonului când este frig, mai bine nu mă dezleg din plin dacă vreau să nu stau în pat răcit sau cu o pneumonie în spital. Dar când termometrul arată peste zero, pun la treabă și plămânii...

Acum, când se face dimineața devreme lumină, este minunat să mergi pe bicicletă, chiar și  la ora opt dimineața. De obicei mă sui pe bicicletă dau o raită de o oră prin pădure, ceea ce este un balsam perfect pentru trup și suflet. O resetare excelentă. Mulți mă întreabă de ce nu merg pe bicicletă dimineața devreme, dar răspunsul meu este că, atunci pur și simplu nu am nevoie de resetare. Ar omite scopul, iar în cazul meu, nu mi-ar da energie. Încep să mă trezesc abia la o oră după micul dejun, așa că prefer plimbările de seară, plin de forță și nevoia de a descărca tensiunea acumulată în timpul zilei. Aceasta este stimulația potrivită pentru mine.

Pentru cei care se miră cum pot să conduc pe întuneric și iarna, am un sfat. Nu vă opriți după sezon. Obișnuiți-vă treptat cu întunericul. Cei ce pot începe atunci când încă mai este ziuă nici măcar nu vor observa în condiții de iluminare bună că s-a întunecat. Este cu totul altceva să începi pe întuneric, dar m-am obișnuit și cu asta, atât de mult încât, atunci când merg după câteva curse pe întuneric în cursul săptămânii pe bicicletă, în weekend în timpul zilei când afară e lumină, mi se pare ciudat:-)

A te obișnui cu iarna este chiar mai ușor decât a te obișnui cu întunericul. Treptat, doar prelungești și mărești mânecile și pantalonii, iar numărul straturilor crește și nici măcar nu-ți dai seama că, afară este deja minus zece grade. Dar cum este în situația opusă? Nu văd prea multe diferențe între plus 20 și 35. Doar că trebuie să iau cu mine mai multă apă.

Deci, jos de pe simulatoarele din cameră la aer curat, corpul tău te va răsplăti cu o minte proaspătă chiar și seara, pe care o poți folosi, de exemplu, pentru lectură, care este un alt hobby de-al meu, și mai ales cu un somn liniștit.

Sper că ne vom vedea cât mai mulți pe bicicletă de exemplu și în 20.1. la ora 21:49  :-)