Cu toții cunoaștem situația. Deschidem dulapul cu hainele de ciclism, luăm tricoul pe care ne bazăm mereu… și din nou este negru, bleumarin sau gri. Funcțional? Da. Practic? Fără îndoială. Dar când ne-a entuziasmat cu adevărat ultima dată un tricou închis la culoare? De ce atât de mulți dintre noi ne agățăm atât de strâns de culorile închise? Este obișnuință, prudență sau pur și simplu teama de a ieși în evidență? Vreau să spun din start că acest articol nu este împotriva minimaliștilor. Dacă iubiți culorile discrete și stilul curat, este absolut în regulă – ciclismul înseamnă libertate și fiecare are dreptul să pedaleze în ceea ce îl face să se simtă bine. Este mai degrabă o reflecție asupra faptului că îmbrăcămintea de ciclism nu este doar un strat funcțional între noi și vânt, ci poate fi și o expresie a stării de spirit, a dorinței de a ieși la drum, a unei atitudini relaxate. Așadar, de ce să alegem „culorile”?